Incapabili

View Comments

Sunt revoltata!

Robotul iubăreţ te poate înveseli atunci când eşti trist
Imaginaţi-vă că sunteţi alinaţi de un robot atunci când vă copleşeşte tristeţea. Poate suna un pic cam improbabil, dar o echipă de cercetători din Marea Britanie realizează roboţi care sunt capabili să crească din punct de vedere emoţional, să răspundă oamenilor şi să îşi exprime propriile sentimente când interacţionează cu oamenii.

Dr. Lola Canamero, de la School of Computer Science din cadrul Universităţii Hertfordshire, ce coordonează proiectul european, a declarat că scopul lor este să creeze roboţi ce ar putea creşte şi s-ar putea adapta oamenilor.

“Dacă roboţii vor fi integraţi în vieţile de zi cu zi ale oamenilor ca prieteni sau companioni, ei nu vor putea fi luaţi pur şi simplu de pe un raft şi puşi într-o anumită situaţie, ei trebuie să se adapteze mediului lor”, a declarat dr. Canamero.

Cercetătorul a precizat că roboţii trebuie să crească şi să se dezvolte alături de oameni. “Dacă, de exemplu, omul va pufni în plâns, robotul va învăţa, cu timpul, dacă este cazul să îl aline sau să îl lase în pace”, a mai spus Canamero.

Sursa: Realitatea.net

De ce sunt revoltata? Dezvolt…

Citeste mai departe…

Cum sa ai succes in dragoste?

View Comments

Cum sa o cuceresti?
Cum sa te iubeasca?

Soluatia aici:
Citeste mai departe…

Cum sa discuti cu fetele de pe hi5

View Comments

Periodic sunt agasat pe ym de diferite domnisoare din pacate minore :)) , care incearca sa stabileasca o legatura cu mine in on-line.

Le-am intrebat, nu vor sex, nu vor sa fie scoase la suc, nu vor iubiti….vor doar sa creeze “prietenii”

Iata o discutie cu o astfel de domnisoara:

Andu: hey, who are u?
anaderoL -: just a girl…
anaderoL -:
anaderoL -: schimb de liste
Andu: from?
Andu: cu cine?
anaderoL -: numai stiu
anaderoL -:
Andu: acu 2 secunde ai facut schimbu
Andu: preferabil ar fi sa incepi discutia cu un adevar..nu cu o minciuna
anaderoL -: ma crezi bine..nu ma crezi tot bine
Andu: vrei ceva, ai dat add cu scop?
anaderoL -: nu mei..am dat add…sa fie full lista…daca esti asa artagos da`mi ignore…
anaderoL -:
Andu: sa fie lista full?
Andu: ca sa ce?
Andu: sa te lauzi prietenelor?
anaderoL -: nu…in niciun caz…c om esti ))))
anaderoL -: sa am oameni in lista
anaderoL -: c e asa greu d inteles
Andu: si cu ce te ajuta?
anaderoL -: schimb d opinii
Andu: aajajajajjajaa
Andu: cati ani ai?
Andu: asa de curiozitate
anaderoL -: suficienti sa`ti pot rasp tie intrebarilor
Andu: deci 12
anaderoL -: probabil
Andu: si nu iti cauti prieten?
anaderoL -: am
Andu: si el ce zice ca agati necuoscuti pe net
Andu: ?
anaderoL -: asta numesti u agatat?
anaderoL -:
anaderoL -: in fine
Andu: am uitat
Andu: “schimb de opinii”
Andu:
anaderoL -: hai…mai maturizeaza`te…esti prea isteric sa vb cu cineva
anaderoL -: pa`pa
Andu: eu sunt matur
Andu: nu sunt eu cel care cauta anturaje pe net
anaderoL – has signed out. (27.08.2008 20:20)

Andu: mai bine ca ti-ai dat quit

Asta e metoda prin care puteti scapa de ele.
DA, sunt antisocial pe yahoo messenger! Eu il consider doar o metoda prin care poti schimba informatii, prin care poti lua legatura cu cineva. Discutiile generale de genul “si, ce mai faci?” prefer sa le pastrez la un cico. (trompy preferabil) :))

ps. Domnisoara avea in jurul a 17 ani, din pacate.

Cu fetele la meci

View Comments

Ca tot a fost sambata si tot imi faceam griji ca o sa mor de plictiseala in casa, niste omuleti tare de treaba s-au hotarat sa-mi faca o surpriza…
Si uite asa am ajuns noi sa ne intalnim la Unirii (deh, toata lumea isi da intalnire acolo) de unde am luat un taxi pana…intr-o intersectie. De acolo am mers pe jos, m-au pacalit ei cat m-au pacalit pana am intrat pe poarta stadionului Ghencea.
Si de aici incepe povestea unui meci (Steaua-A.S. Roma) vazut prin ochii unei fetite cu minime cunostiinte in fotbal.
Inceputul a fost de-a dreptul promitator, au intrat cei 22 de jucatori, lumea aplauda, iar eu citeam reclama de pe marginea terenului: “Cea mai variata gama de produse”. Mdaa…chiar varianata! Adica…aveai de unde sa alegi, si calitatea era buna (oups! Asta nu scria in reclama!).
In fine, incepe si jocul, mai o faza buna, mai un gol…ar fi culmea sa stau sa descriu pase sau sa mentionez ocazii bune (nu ca m-as pricepe). Pot insa sa spun ca ma distram cand mai cadea gratios cate un “produs” (din alea variate), impiedicandu-se de cate un smoc de iarba al gazonului sintetic.
Fiind inconjurata de adevarati priceputi si iubitori ai fotbalului, am reusit si eu sa trag cateva concluzii:
1. Barbatii pot vorbi despre fotbal folosind adevarate figuri de stil.
Ex: Oximoronul “Bine, Banele!!!” (Nota: Oximoron = Figură de stil care exprimă o ironie subtilă sau un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni contradictorii. Mentionez ca termenul “Bine” era cel pozitiv).
2. Szekely chiar e un real talent. (lasand ironia la o parte).
3. Suporterii adevaratii gasesc incurajari chiar si pentru jucatorii mai putin apreciati:
Ex: “Lasa Banele, ca iti revii tu in vreo 2-3 ani !”.
4. Cand meciul devine plictisitor, si galeriile raman fara inspiratie, chiar daca este vorba despre un meci intre Steaua si A.S. Roma, de ce sa nu ne amintim si de adversarii nationali? De ce sa-i facem sa se simta neglijati? Sa le uram si lor de bine, nu?
Ex: “M**e Dinamo, m**e Dinamo!”

Pana la urma, mie mi s-a parut un meci frumos, cu un scor frumos, iar cele 3 goluri date de columbianul Dayro Moreno, de Bogdan Stancu si de Rica Neaga m-au ridicat de pe scaun. 
P.S: Apreciez ideea de a pune la intrare femei care sa pipaie (oups! sa perchezitioneze) femei.

Alexandra

De ce simtim nevoia de hi5?

View Comments

De ce simt copii nevoia sa isi spameze prietenii, colegii cu profilul propriu de hi5? De ce simt nevoia sa fie primeasca comenturi la fiecare poza pe care o adauga pe acel profil? Fetele se simt mai bine cand primesc un comentariu “ce buna esti”?

Deci de ce simti nevoia sa te expui pe hi5? Poate nu mi-am gasit targetul corect adresand aceste intrebari, dar sper ca poate, impreuna, vom gasi raspunsul.

O fata foarte frumoasa de pe hi5

View Comments

Uite ca gasim si ceva frumos pe hi5, nu numai panarame dezmatate….

ps. recomandare pentru website-ul lui buddha

Mai avem una pentru astazi…in neglijeeee

Despre publicitate de Ziua Barbatului

View Comments

Astazi vom vorbi despre publicitate. Vreau sa stabilim de la inceput ca nu sunt initiat in acest domeniu, este o simpla parere a unui fan al publicitatii.

Pentru ca astazi e 5 mai, vom discuta despre campania celor de la Bergenbier. Cunoscuta campanie “Ziua Barbatului – zi libera” a avut un succes nescontat. Cred ca e cea mai buna campanie de publicitate din Romania ultimilor 4-5 ani. Cei de la Marketingul Bergenbier au gandit aceasta campanie astfel incat barbatul (bautor sau nu) sa fie convins ca trebuie sa voteze! Ideea principala a fost: luam toate placerile barbatilor, le promovam ca “drepturi” si astfel ei sunt convinsi sa dea curs ideei de “ziua barbatului”

Citeste mai departe…

Fetelor, atentie la showurile erotice!

View Comments

Dupa cum spune si titlul atentie la momentele in care alegeti streaptease in fata webcamului.

Trebuie sa fiti foarte atente ca in momentul in care doriti sa va “fataiti” sanii si fundul sa nu fie cineva acasa, altfel veti pati ca fata din clipul urmator

Citeste mai departe…

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes